Azi

Nu mai recunosc blogul asta,il reneg total.M-am intors aici pentru mine si atat.M-am intors dupa o noapte in care cineva mi-a plans in brate 2 ore,un barbat pe care n-am sa pot sa-l iubesc niciodata,deși mi-aș dori.Mi-a cautat pașii in fiecare zi, in fiecare noapte cand s-a intors acasa obosit, am stiut mere ca-si verifica telefonul si mailul mai des decat ne-am fi putut imagina amandoi,desi...a stiut ca n-am sa ma mai intorc niciodata.N-am știut niciodata sa-i multumesc pentru ce a creeat din mine, am considerat ca e indeajuns să o fac in fiecare dimineata in fața oglinzii.

I-am mulțumit azinoapte.Am urcat zâmbind scările sediului firmei lui,pe care altădată le urcam in graba, fara să schițez cel mai mic gest care sa îmi tradeze scopul vizitei in fața oamenilor lui.Nu mi-am scos oglinda sa ma mai privesc odată înainte sa intru în birou, nici nu mi-am sunat prietena sa imi motiveze absența in fața celor care așteptau sa ma revadă.Am intrat cu spatele drept și l-am privit fix, altadată nu puteam decât sa privesc in jos.Aș minți sa spun ca nu am așteptat momentul asta luni la rând.Ne-am privit 2-3 minute fără cuvinte, fără gesturi, apoi m-a rugat sa-i spun că nu ma grăbesc ca de fiecare dată in trecut, sa-i acord putin timp in noaptea asta.Am zâmbit.

știam ca am plecat copila cu care s-a jucat si s-a simțit mai bărbat decat la el acasă si acum m-am intors femeia brusc neinteresată de ''farmecul'' lui.

A plans.L-am imbratisat si i-am ascultat lacrimile in liniste.Atat mai pot face.