Ma cuprinde treptat disperarea ca nu-mi mai pot pune armura de puternica si invincibila,de ravnita si dureros de fragila.Vreau sa plec din lumea asta cu iz de cimitir vechi,sa scap de haina asta pe care ma fortati sa o port,sa uit ca vreti voi..acei cativa,parti din mine.Si nu...nu mai vreau fata plansa de barbat la usa mea la 3 dimineata,nici dulciuri trimise acasa....nimic.
Masini sau weekend-uri de vis,le-as da pe toate...le-as fi dat...pe o casa pe plaja si nu cu living scump si terasa imensa ci doua scaune pe balconasul plin de flori...si nu cocktail cu menta ci o cafetiera mica...nu parfum scump,ci mirosul valurilor...Si nu ritualul ''te iubesc-ului'' la telefon,seara ci alergand pe plaja de mana,sarutand timpul...si potolindu-mi parul rasfatat de vant.Nu rutina si ore la birou,ci ''Buna dimineata,iubito!'' in fata ferestrei cu vedere spre mare...
Timpule,ingheata-mi clipele!
in postarea ta, si nu numai... mai in toate ceva nu se potriveste, povestesti ne arati ne scrii cu durere dar in acelas timp, ne arati ceea ce ai nevoie ceea ce ai pe partea materiale, ceea ce tii se ofera, iar acum spre mirarea mea spui ca .... e ciudat dabea acum spui asta si totusi nu stii ce inseamna ceea ce vrei, de ce asa? de ce nu spui odata stop? de ce? fii cine vrei sa fii... nu da vina pe nimeni si spune stop daca nu vrei ceva. da stiu nu e simplu, uimitor nimic nu e simplu... sunt rau? asa si vreau sa fiu, ambitioneazate odata.
ReplyDeleteMi-as dori foarte mult sa pot sa inchid usa in spatele meu,fara regrete,fara lacrimi surde sau depresii...nu pot...N-am sa mai pot niciodata.
ReplyDeletemda...
ReplyDeleteAsta spun şi eu, ambiţia de a spune stop 'răului' e primul pas în a descoperi 'binele' :)
ReplyDelete