M-am dezbracat de tine,de cadourile tale scumpe,de noptile printre cearseafuri mototolite.
Nu,nu vor mai fi dimineti in care in locul tau sa nu ma astepte decat lumina zorilor,priviri pline de lacrimi din spatele draperiilor visinii,apeluri la care nu raspundeai niciodata.
Ultimul vals,ultima intalnire a mainilor.
-Nu,nu,sa nu indraznesti sa plangi!Nu acum!Nu in fata mea!
-Tocmai ai ucis dragostea noastra!
Ii zambesc cu lacrimi in coltul ochilor si imi jur ca n-am sa privesc nici o secunda inapoi.
Ochii tristi de inger,nu mai sensibilizaza sufletul asta macinat de pacat.
Nu imi simt aripile taiate nici,acum,o sa le simt in camera mea,cu becul stins,ghemuita langa usa...In fata ta si a lor o sa fiu aceeasi femeie careia ii adorati zambetul.
Orgoliu de barbat-copil te pune in genunchi cad simti ca pierzi stabilitatea,aparatul care te tine in viata,insa n-ai sa gasesti niciodata raspunsul intrebarii care ma macina doar pe mine ,framnatandu-te in atatea brate.Ce iubesti tu la mine?Ce iubesti din corpul asta inert?
Nu,nu vreau sa mai fiu perfecta,sa nu-mi permit sa afisez macar o frantura din cine sunt cu adevarat,va eliberez pe toti de mine!
Pe ei ii eliberezi, dar pe mine ma captezi cu acest discurs clocotitor. Ma bucura sa te stiu asa de stapana pe vocea ta.
ReplyDeleteE un blestem sa clocotesti,!Stapana pe mine,implicit vocea mea,n-am fost niciodata,insa asa m-au vazut toti.N-am dreptul sa ma plang,mi-am facut-o cu mana mea,mi-am dorir complexitate,acum o am din plin...in afara camerei mele,dincolo d usa mea insa...e un templu sacru al luptei constante cu mine,al propriilor acuze.
ReplyDelete