Un camin incomplet

Acasa...de o zi...Mi-am petrecut noaptea pe canapeaua rosie cu mama,depanand amintiri cu un ceai fierbinte in mana,stergandu-i lacrrimile fine ce i se prelingeau pe chipul ei superb,caruia nu-i seman din pacate,la auzul planurilor mele pline de elan.I-am spus ca am sa ma intorc in tara in care m-am simtit acasa...abia inainte sa o parasesc,unde mi-am descoperit fericirea,abia in ultimele ore dinaintea plecarii.

Stia ca nu poate sa imi franga aripile,ii seman perfect barbatului din dormitorul ei,nimic nu m-ar opri..si o simt ca nici nu si=ar dori asta cu adevarat,insa imi descria cu o liniste in glas despre perioada in care s-a simtit femeia implinita ,alaturi de o familie perfecta,cand tinea in brate fetita cu bucle si parul de abanos,cand si-a dedicat anii formarii micutei comori.

N-am trait aceleasi bucurii,ale mele sunt neimportante pe langa adevarata implinire de a deveni mama,langa barbatul vietii tale.

O sa ii calc pe urme...

Deja imi numar zilele pana la intoarcere in D.